miercuri, 3 august 2011

Federatia Romana de Incalzire Centrala sau "Lionel, Lionel, eşti mai bun decât Bănel!''


Un articol nevinovat fata de mai marii  FEDERATIEI ROMANE de INCALZIRE CENTRALA 
preluat de la Adrian GEORGESCU - cel ce scrie iute (adica ...repede) si foarte piperat.


Lionel, Lionel, eşti mai bun decât Bănel!: "
Pierdut şi regăsit amical cu Argentina. Dacă nu, aşteptăm Asia Centrală.

Marţi, pe la ora 13:00, încă se delibera asupra deciziei de care depinde viitorul fotbalului românesc: să acceptăm ruşinosul tratament al unei mari puteri fotbalistice sau să luăm o poziţie fermă în chestiune? Reunit “în regim de urgenţă”, ca un consiliu de război, Comitetul Executiv al FRF analiza. Îl şi văd pe Mircea Sandu, înconjurat de membrii Marelui Stat Major Degeaba al fotbalului românesc, proaspăt treziţi din somn. Naşul caută soluţii cu bagheta magică pe acea zonă din hartă unde numele statelor e o scrâşnitură care se termină cu “stan”.

- Ionuţ, raportează!, cere Comandantul, în timp ce o broboană de sudoare i se desprinde de pe frunte, provocând o inundaţie în Kazahstan.

- La kirghizi sună ocupat, tadjicii m-au pus pe aşteptare, la turkmeni spune că postul telefonic e temporar desfiinţat. Ce fac? Le dau un bip afganilor?

Şi tocmai când se auzeau strigăte de “Jos labele de pe Naţional Arena!”, “Tevez, Tevez, cine naiba te mai crezi?” şi “Messi, go home!”, au sunat argentinienii. Se pare că Messi, încântat de turul virtual al vestiarelor făcut pe gsp.ro, s-a trântit pe jos la Buenos Aires, urlând că vrea la Bucureşti. Ca urmare, membrii celulei de criză de la FRF au izbucnit în ovaţii: “Lionel, Lionel, eşti mai bun decât Bănel!”.

Iată cum criza lor cauzată de schimbarea staffului tehnic s-a predat în faţa crizei noastre, bazată pe o stabilitate de granit, cu acelaşi şef de federaţie de două decenii şi cu acelaşi selecţioner izgonit acum doi ani. Vom rămâne în continuare fermi pe poziţie, neschimbând mare lucru, doar raidurile total aeriene pe dreapta ale lui Nicoliţă vor înlocui mişcările de stropitor de gazon ale lui Florescu de la centrul terenului. După energiile pe care le-a activat, ai spune că amicalul e principala noastră miză în fotbal. În acelaşi timp, în lumea reală a preliminariilor, am căzut cu Olanda, Turcia, Ungaria, Estonia şi Andorra, dar cum fiecare tragere la sorţi e pentru noi o tragere pe roată, putea fi la fel de bine echipa actorilor şi a cântăreţilor ori trupa lui Michael Flatley.

Dintre toate inepţiile care s-au rostit cu ton solemn-optimist, campioana este “Piţi cunoaşte Olanda foarte bine, nu uitaţi că a învins-o la Constanţa şi ne-am calificat la Euro 2008 de pe primul loc”, verişoară primară cu “România, fiind echipa mai tehnică, e dezavantajată de terenul greu”. Puţini îşi mai amintesc însă de meciul de la acel turneu final, când olandezii s-au distrat cu noi precum pisicile cu şoarecii.

Partea bună a preliminariilor e că echipele picate cu noi în grupă chiar sunt obligate să ne întâlnească, la datele stabilite. În ceea ce priveşte amicalele, dacă nu ne vor uzbecii, putem trata cu toltecii, aztecii sau chiar cu blambecii.

UPDATE: Pozând, după două decenii de pârjoliri măreţe, în democrat, Mircea Sandu cere publicului să voteze dacă e de acord cu reprogramarea amicalului cu Argentina. Ca o umilă sugestie, aş adăuga în chestionar o a doua întrebare: “Credeţi că Mircea Sandu ar trebui să mai rămână la conducerea Federaţiei Române de Fotbal”?
"


Niciun comentariu :

Etichete

ioanvickdrag ( 33 ) AOL JOURNAL ( 17 ) FACEBOOK ( 17 ) ROMANIA ( 13 ) flickr inspiration ( 10 ) caricatura ( 9 ) CASA PRESEDENTIALA A ROMANIEI ( 7 ) BUCURESTI ( 6 ) moda in vremuri de criza ( 6 ) political_sexy ( 6 ) CRIN REGAL REPUBLICAN LIBERAL ( 4 ) iapa tanara la turism eco ( 4 ) DAN VOICULESCU CRESCENT ( 3 ) VUVUZELA LA ROMANI ( 3 ) bombonica PSD ( 3 ) colectie electorala ( 3 ) crihana ( 3 ) damasutra horse ( 3 ) gaze si gaza ( 3 ) ministeriabili mizerabili ( 3 ) spalatori de cadavre vii ( 3 ) 2009 ( 2 ) ALEGERI PREZIDENTIALE ( 2 ) PARLAMENTARISSIME ( 2 ) PUIU GAZDARU ( 2 ) Romulus SCARLAT ( 2 ) catalin+quelle=love ( 2 ) ilici ivan iliescu ( 2 ) mihailescu cristian ( 2 ) neoprotestanti si neocomunisti ( 2 ) prafuri pentru mutu' ( 2 ) scorpionul international ( 2 ) timona ( 2 ) tzatze cu proteze ( 2 ) womenword ( 2 ) 7plus ( 1 ) BANCA POPULARA ( 1 ) BGS ( 1 ) BISERICA SF VINERI HERASCA ( 1 ) Bateria EL-BA ( 1 ) Braila ( 1 ) CUPTORUL CU LEMNE ( 1 ) DINU PATRICIU ROMPETROL ( 1 ) FLACARA VIOLET FIORENTINA ( 1 ) Federatia de Incalzire Centrala ( 1 ) GLORIA BUZAU ( 1 ) GOOGLE SEARCH ( 1 ) Irana Douer ( 1 ) KNUT SPARRE ( 1 ) LEUL BATUT DE RON ( 1 ) LIVACHE SECTOR 3 ( 1 ) Lanterna EL-BA ( 1 ) Lumea lui BANCIU ( 1 ) MITZURA CE KURAI ( 1 ) Norvegia ( 1 ) PARCHETUL GENERAL ( 1 ) PROZA SCURTA ( 1 ) Partidul Verde ( 1 ) Portret ( 1 ) REFERENDUM ( 1 ) Radu BANCIU ( 1 ) Romania Literara ( 1 ) SERGIU BAHAIAN ( 1 ) SOV-NUS-REALITATEA-ROSAL ( 1 ) STOALFA ( 1 ) TROMBON ( 1 ) Y-REALITY SHOW ( 1 ) YES-MANI ( 1 ) antitabac ( 1 ) audio si vizual ( 1 ) boc ( 1 ) catzavencu-mardale ( 1 ) clestele ( 1 ) comandant ( 1 ) cristian feroviaru' ( 1 ) dans ( 1 ) etichete ( 1 ) fantana ( 1 ) ghimpata ferata ( 1 ) i+m.barbu ( 1 ) impozit ( 1 ) marinar ( 1 ) mihaela-logan-tziganu ( 1 ) nava ( 1 ) oralis ( 1 ) otv ( 1 ) petrica ghe ( 1 ) piata universitatii 2012 ( 1 ) picnik ( 1 ) ponta ( 1 ) quelle ( 1 ) schengen ( 1 ) silicon-valey ( 1 ) tv ( 1 ) vapor ( 1 ) vidu.ro ( 1 ) vistaprint ( 1 ) zapping ( 1 )

Wikipedia

Rezultatele căutării

Arhivă blog

bloguri preferate